„Se numește self-care”: totul despre îngrijirea pisicilor
Dacă ești aici, atunci sigur ai auzit opinii contradictorii despre îngrijirea pisicilor. Trebuie ca pisicile să fie spălate sau nu? Dar periate?
Răspuns: depinde. Nu este cel mai prietenos răspuns, dar este cel mai aproape de adevăr. Trebuie, însă, să-l dezvoltăm.
Pisicile merg în fiecare zi la spa

Un spa unde sunt propriile lor cosmeticiene. Limba pisicii este capabilă să curețe toate impuritățile din blăniță și să prevină apariția mătreții. Totuși, există și lucruri pe care o pisică nu le poate face, indiferent de capacitățile ei incredibile de a se îngriji.
Periajul dentar, o necesitate
Veste proastă pentru pisici: este nevoie să meargă la detartraj și igienizare dentară. Un număr foarte mare de feline trece prin probleme stomatologice, de la gingivită, parodontoză și până la temutul FORL (Resorbția Dinților), care necesită extracția. Conform unor statistici, cel puțin jumătate dintre pisicuțe suferă de probleme stomatologice de varii niveluri de gravitate după ce trec de vârsta de patru ani.
În afară de intervenția medicului veterinar stomatolog, poți să te asiguri că pisica ta are o igienă bucală cât mai bună prin:
- menținerea unei alimentații de calitate, fără zahăr sau exces de cereale adăugate
- echilibru între hrana uscată și cea umedă
- hidratare, atât din hrana umedă, cât și prin utilizarea unei fântâni automate sau a altui sistem care încurajează consumul de apă.
Calitatea apei, un detaliu trecut cu vederea
A hrăni pisicile cu apă de la robinet nu este cea mai bună idee. În afară de impactul asupra vezicii urinare și rinichilor, nu aduce niciun beneficiu nici igienei bucale. Sfatul medicului veterinar este ca felinele să bea apă filtrată, iar pentru un plus de îngrijire, poți folosi aditivi pentru sănătatea dentară.
Acești aditivi nu înlocuiesc periajul și detartrajul, dar ajută la curățenie și la scăderea numărului de bacterii care adesea creează adevărate dezastre – un adevărat bonus pentru îngrijirea pisicilor.
Cu lăbuțele ce facem?
O altă veste proastă pentru pisici: tăierea gheruțelor este necesară mai devreme sau mai târziu. Indiferent cât de mult s-ar toci într-un copăcel sau în stofa fotoliului, este nevoie și de mâna omului. Sau a mai multor oameni.
Ideal, gheruțele trebuie scurtate la 2-3 săptămâni.
Știai că…?
- …apariția mătreții la pisică poate indica dureri și pierderi dentare?
- …blana pisicii miroase bine pentru că saliva are proprietăți antibacteriene?
- …dar gura pisicii miroase în cel mai bun caz a pește, din cauza plăcii bacteriene de pe dinți și gingii? (nu uita de periaj!)
În loc de încheiere, îți dăm un kind reminder: fiecare pisică este diferită, dar ce e constant la ele este că-și ascund foarte bine disconfortul. Fii atent la semne întotdeauna.
Articole recente
Produse apreciate
-
Hrană uscată pentru câine, Junior, Talie mică, Peritas Signature, Miel & orez, 12kg
Evaluat la 5.00 din 5279,00 lei -
Hrană uscată pentru pisică, Adult, Bado, Pui, 5x1kg
Evaluat la 5.00 din 5199,00 leiPrețul inițial a fost: 199,00 lei.139,30 leiPrețul curent este: 139,30 lei. -
Hrană uscată pentru pisică, Sterilizat, Peritas Signature, Somon & hamsie, 10kg
Evaluat la 5.00 din 5309,00 lei -
Hrană uscată pentru câine, Junior, Talie mică, Peritas Signature, Pui & orez, 12kg
Evaluat la 5.00 din 5279,00 lei -
Hrană uscată pentru pisică, Adult, Klicker, Miel, 1kg, Fără cereale, Hipoalergenic
Evaluat la 5.00 din 549,00 lei